Știință și Tehnologie Un miracol pe orbită – Telescopul Hubble

Un miracol pe orbită – Telescopul Hubble

demo image

Transportat şi plasat pe orbita Pământului de o rachetă spaţială în 1990, Telescopul Spaţial Hubble este unul din cele mai mari şi mai versatile telescoape aflate în spaţiu. Numit după astronomul Edwin Hubble, telescopul a fost construit de agenţia spaţială americană NASA, cu ajutorul Agenţiei Spaţiale Europene. Hubble este singurul telescop spaţial proiectat să fie întreţinut de către astronauţi. Între 1993 şi 2002, au avut loc patru misiuni de reparare, upgradare şi înlocuire a sistemelor telescopului, iar o a cincea misiune a fost anulată pe motive de siguranţă după dezastrul navetei Columbia. O ultimă misiune a avut loc mai târziu, în 2009, iar telescopul ar trebui să funcţioneze la parametri normali cel puţin până în 2014. Acest film documentar face o călătorie în timp şi spune povestea telescopului, de la momentul în care s-a născut ideea lui şi până la clipa în care a devenit o realitate. Filmul prezintă şi imagini din spaţiu surprinse de Hubble, dar şi interviuri cu specialişti care au contribuit la proiectarea şi construirea lui.

 

 

 

 

 

 
 




Comments   

Meniu site

Categoriile secţiunii

Autentificare

Căutare

CASTIGA BANI ONLINE!

ioui9uopk

Arhiva materialelor

Sondajul nostru

Evaluează site-ul meu

Mini-chat

200

Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Ad unit

There may be advertising your product (resource)

Read more...

Ad unit

There may be advertising your product (resource)

Read more...

Ad unit

There may be advertising your product (resource)

Read more...