Societate Teatrul viselor

Teatrul viselor

demo image

Teatrul viselor este o premieră în România, fiind primul film documentar modern, în format HD, despre o echipă românească de fotbal. Documentarul a fost lansat în premieră în cadrul unei proiecţii speciale la TIFF 2013 (Transylvania Film Festival). De ce stârneşte fotbalul atâtea pasiuni în întreaga lume? Ce înseamnă participarea în Champions League și cu ce rămânem noi, de la jucători, antrenori, până la simpli spectatori, în urma participării la un astfel de eveniment? Filmul este realizat din perspectiva subiectivă a unui spectator neutru, care încearcă să înţeleagă mai bine fascinaţia oamenilor pentru acest fenomen, care are puterea de a ne influenţa pe toţi, conştient sau nu…. Sir Alex Ferguson spunea la un moment dat că “fotbalul este singurul sport care poate pretinde că este cu adevărat global“. Pornind de la această afirmaţie, filmul ne propune să înţelegem mai bine ce înseamnă acest fenomen mondial… Iar cu „profesori” precum Gheorghe Hagi, Gabi Balint, Fatih Terim sau Sir Alex Ferguson nu este foarte greu. Descoperim, treptat, că fotbalul este mult mai mult decât un simplu sport şi că, după această experienţă a CFR-ului în Champions League, multe lucruri, fără vreo legătură aparentă cu fotbalul, s-au schimbat. În bine. Documentarul a fost realizat cu sprijinul Clubului CFR 1907 Cluj. Filmările s-au desfăşurat în perioada septembrie 2012-martie 2013 cu ocazia meciurilor: CFR-Manchester United, Galatasaray-CFR, CFR-Braga şi Manchester United-CFR.

 

 

 

 

 

 
 




Comments   

Meniu site

Categoriile secţiunii

Autentificare

Căutare

CASTIGA BANI ONLINE!

ioui9uopk

Arhiva materialelor

Sondajul nostru

Evaluează site-ul meu

Mini-chat

200

Statistici


Total online: 6
Vizitatori: 6
Utilizatori: 0

Ad unit

There may be advertising your product (resource)

Read more...

Ad unit

There may be advertising your product (resource)

Read more...

Ad unit

There may be advertising your product (resource)

Read more...