Cartea tibetană a morților

Bardo Thödol, sau Cartea tibetană a morților este un text ezoteric, straniu, profund, tulburător, însă pe care am fi tentați să-l catalogăm, cu optica noastră de europeni, ca fiind lipsit de credibilitate și de-o îndrăzneală fără margini. Cine poate lua o scriere care ne prezintă, cu lux de amănunte, ceea ce se petrece după moarte mai în serios decât ca pe-o fabulă bine scrisă și-atât? Cu toate acestea, în măsura în care a pătruns până acum la noi, prin traduceri în limbile de largă circulație, dar mai ales în Occident, Cartea tibetană a morților se bucură de o mare audiență, și aceasta nu numai datorită valențelor poetice deosebite ale scriiturii. Este vorba aici de un fenomen psiho-social mult mai complex și mai dramatic, de pierdere a sentimentului religios, manifestându-se în special, așa cum afirma Mircea Eliade, printr-un sentiment de desacralizare a morții. Forta scrierilor sacre orientale, cu impact determinant asupra conștiintei europeanului nerefractar la ineditul lor, constă tocmai în revalorizarea actului morții, în soluțiile ontologice oferite, în depășirea gândirii conceptuale, care, în general, se oprește epuizată în fața actului suprem al existenței și în utilizarea rezultatelor concrete obținute prin tehnicile specifice de interiorizare și meditație. În seria acestor scrieri, Cartea tibetană a morților este textul cel mai direct aplecat asupra fenomenului morții, ca aplicație fidelă a doctrinei buddhismului tantric tibetan.